Friday, December 21, 2012

solstitiul de iarna

1. de acum acel minut care mareste ziua, va fi triumful meu asupra iernii si intunericului care vine fix la 16:30.

2. e vint, e ger, vin intr-un maxi-taxi cu usa defecta, asa ca mergem cu ea deschisa balabanind dupa cum ia curbele masina. sunt uimita ca nu ne vede nimeni, circulam asa in masina inghetata cu usa izbindu-se in limitele unei funii cu care e legata.

3. strig tare: florica lu matcas de la garvan, a venit?
o mogildeata infofolita intr-o berta imensa, striga la rindul ei de jos, de printre sacose: venit, venit.
[sunt adunate/ingramadite intr-un colt, fiindca s-a deschis un magazin profi si le-a gonit din fata scarilor]
vad ca de fapt ea vinde vin si numara, si inca o data, si trage concluzia: 300,000.
astept, si imi iau abonamentul la lapte, iau 2 sticle ca ma gindesc ca daca vremea e rea, nu o sa mearga bacul, si ea nu o sa aiba cu ce veni. dau 120,000 si florica striga dupa mine: daca merge bacu, a treia zi de craciun, vin.
ea vine joia, aduce lapte, brinza, smintina, oua. dar cu abonament.
imi place caimacul gros pe piine prajita cu un strop de sare. din cind in cind linge si jazz.

4. pe la 5:30 termin diversele treburi obligatorii, si doar ce-am pasit pragul bucatariei, ca jazz miauna imperativ. si miauna. ii dau drumul pe balcon, pe celalalt balcon, in baie... apoi se razgindeste si vrea in brate. toarce tare, si rastoarna capul spre spate aratindu-mi ca vrea scarpinata sub barbie. ridica labuta dreapta, si acolo vrea. se lungeste si sta sa cada, asa ca nu misc. se asigura ca particip si eu vorbesc cu ea si ma mir ce urechi reci are [pai, daca abia am bagat-o in casa de pe balcon unde sta intr-o cutie], isi freaca boticul de cutele minecii si gheruie treningul. parca i-am taiat ghearele, cind s-au facut iar ascutite ca niste cutite?

cind hotarasc sa calc, se urca dintr-un salt pe masa si se aseaza usor direct pe rufe, iar eu nu am cum sa misc fierul de calcat. cind o dau la o parte vine pe partea cealalta. in final, o iau in brate si calc rufele sarmanele de ele, cu mita in brate care se uita impasibila de parca chiar asa e normal.
cred ca intre urechiute i-au crescut 2 cornite!!

Tuesday, December 18, 2012

sfaturi pentru renovari [3]

jaluzele
daca m-am hotarit [de multa vreme ca renunt la perdele] si avind experienta anterioara, am ales asa:

- jaluzelele nu trebuiesc prinse pe tavan, fiindca dupa ceva ani constati ca spatiul izolat de sina si jaluzele este afumat de la caldura caloriferului
am ales un sistem de prindere laterala care lasa spatiu de jur imprejurul sinei, aerul cald circula si este loc suficient pentru perie la desprafuire. aceste suporturi in forma de L iti permit sa reglezi la ce distanta doresti jaluzelele.
- in dreptul caloriferului le-am redus lungimea, pina deasupra elementilor, astfel evit obturarea caldurii.
oricum caloriferele sunt estetice, asa ca nu e o problema.
- anterior am avut jaluzele de culori diferite asortate cu interiorul camerelor, ba chiar cu elemente colorate divers in biblioteca.
cred ca e mai bine ele sa fie la fel in toata casa, incercind sa creez o continuitate, calm. am ales o culoare comuna si potrivita cu interioarele tuturor camerelor: grena/rosu inchis.
- modelul, textura elementelor de jaluzea conteaza, evident si pretul. am ales un material mai gros cu elemente geometrice, putin in relif. cind sunt inchise, modelul acesta devine ca o tapiserie, instaurind o atmosfera extraordinara si mai ales eleganta. paradoxal e si luminos, geometria curgind argintie.
faptul ca in toate camerele ai acest element de culoare, creeaza un tot. 
au costat 80lei/metru patrat. [erau si mai scumpe, din stofa]
PLUS:
covoarele din camere au putin grena in ele, iar mocheta de pe hall este grena, ca jaluzelele.

 
 

Monday, December 17, 2012

ce vrea papa benedict

tot omul cit de cit instruit stie ca:

- papa iuliu I in 320 a stabilit ca 25 dec este data nasterii lui isus.
imparatul constantin in 325, la conciliul de la niceea a preluat si intarit aceasta decizie. [tot el a decis si duminica ca zi de sarbatoare]

[daca stai si desfaci textele religioase, si pui cap la cap diverse enunturi, poti sa fii de acord ca nu asta e data nasterii lui isus]

- papa benedict, adica actualul papa, de vreo citeva saptamini anunta pe toata media, el scrie chiar si pe twitter!! ca nu 25 decembrie este data nasterii lui isus.
stau si ma intreb, de ce face asta?

Friday, December 14, 2012

nu am stiut ca...

...am un ursulet, care a intrat in hibernare. iaca.


Monday, December 10, 2012

cind e cuminte, doarme


Friday, December 7, 2012

pe cind...

 ...tocmai renovam baia, chiuveta a fost livrata cu tot cu specificatii. mitza la cadou!


Thursday, December 6, 2012

si masa asta e a mea!!!

 
 

 
 

Wednesday, December 5, 2012

lucru manual cu pisici

dupa diverse cautari si alegeri, hotarasc ca voi pune model cu pisi pe acele perne decorative din sufragerie.
purced prin a cumpara fetru, a decupa un profil matrita, si apoi o multime de pisici.
mitza priveste, rostogoleste papiote si rascoleste tot ce poate.
jazz face jaf in pregatirile mele, fiindca asa ceva nu a mai vazut si ce e asta, in definitiv acolo e profilul ei si nu a primit drepturi de inspirator ca autor nu pot sa scriu.
restul e doar poveste de seri calde in miros de portocala.

 



Tuesday, December 4, 2012

cactusii iernii

 

Monday, December 3, 2012

de sf andrei

merg la tirgul, care este mai bogat ca anul trecut, sau mi se pare mie din cauza tiganilor care au invadat mesterii autentici cu mormane de blide. interesant ca lumea cumpara, niste farfurii oribile, niste castroane de cosmar...

dupa ce trec la pas, cu un cofrag cu gogosele grecesti - delicioase, cu ciocolata, in mina, pe care le maninc infigind in burtica lor crocanta si pufoasa o miniaturala furculita,
[lasati, altii maninca porumb fiert sau vata de zahar]
[altii stau asezati gospodareste la masute si maninca cirnati, mici, pastrama cu niste muraturi asortate, care mi-au lasat gura apa]
observ:
toate afisele sufera de acord sau omit abrupt i de la sfirsit: 3 BUCATZ la 10 lei cu un tz frumos caligrafiat cu codita aferenta. diversele obiecte facute sa gidile orgoliul localnicilor au scris: GALATZ.
asta-i prea de tot zic, si cind sa plec vad PROBATZ...

vin acasa si-i spun cu mirare lui jazz.
- nu-s ei vinovatz,
miauna pisica si banuiesc ca vrea sa-mi zica ceva asa ca imi incalzesc mincarea care nu merge deloc dupa atitea gogosele. grecesti.

Thursday, November 29, 2012

cine-i primu', al lui e!

jazz stapina casei,  a tuturor lucrurilor noi si a... canapelei de cum a fost achizitionata.
dar vine la mine in brate pe fotoliu, ca si acolo e putin al ei, plus ca eu sunt jucaria preferata. si daca sunt ocupata cu ea sigur nu am ce cauta pe canapea.

 
 

Wednesday, November 28, 2012

gotic

aceasta este veioza tiffany:
[numai cu brandenburgic1-5]


Tuesday, November 27, 2012

sfaturi pentru renovari [2]

corpuri de iluminat, prize, intrerupatoare

prizele si intrerupatoarele au fost alese wenge ca sa se asorteze cu iluminatul.

simple. toate prizele care erau ascunse dupa mobila au fost aduse spre folosinta prin prelungitoare. nici nu am stiut ca am atitea prize prin camere,
insa
am stiut ca nu am in bucatarie pe peretele util. asa ca am tras o priza de suprafata, pentru diverse aparate casnice statice, cum ar fi cafetiera sau prajitorul de piine. cred ca am ales cea mai estetica solutie, in conditiile date, ascunzind firul intr-o masca subtire care traverseaza de-a lungu-i bucataria!!
aceste prize au si triple, tot cu impamintare, de foarte buna calitate, frantuzesti sau schneider luate de la praktiker.

 

intr-o casa mare, spatioasa, ceea ce urmeaza nu se pune.
dar intr-un app de bloc cu camere de 2.5m inaltime una din probleme e ca iti cade tavanul in cap, cu tot cu lustra. asa ca, dupa ce am studiat problema am cumparat plafoniere, toate in aceeasi linie, geometrice, fara sa fie monotone.
difera prin marime si numarul de becuri: 2 sau 3 si neaparat economice!
aceasta a fost o problema foarte incomoda, majoritatea corpurilor de iluminat actuale/moderne au becuri tip spot, mari consumatoare si cu fiabilitate redusa. ceea ce am evitat din start.
dar am avut si eu emotiile si regretele mele la niste corpuri de iluminat opulente, tot plafoniere, cu metal galben patinat, turcesti, rupte din 1001 si una de nopti. incinta insa era ermetica, iar becul daca nu are aer se incalzeste si se arde repede. plus ca era prea pretentios.
dormitor, romb, 2 becuri economice de 100w:
biblioteca, idem ca in dormitor:
 hall-uri, bucatarie si baia lui jazz, dreptunghi, 1 bec:
 sufragerie, patrat, 3 becuri:
 camara, rabatabil:
baia mare, o lumina excelenta, placuta, galbena plus 2 spoturi:
corpul de iluminat a fost mutat pe tavan, fiindca initial el era pe masca, sub usita de vizitare, tocmai acolo unde la cite un incident cu inundatie pe perete, curge apa.
becul din camara a jucat rolul principal in piesa verificarea la 2 ani a centralei plus instalatia de gaz, cind specialistul de la distrigaz s-a prezentat cu niste aparatoare pe incaltaminte si tot felul de alte smecherii pe care le-a pus pe centrala si a tot masurat. alte smecherii le-a bagat prin aragaz, iar cu altele a mirosit la usa de la intrare, ce si cum.
acel bec a tot fost rotit, incit am banuit ca incepuse sa-i placa. cu ocazia aceasta am primit niste sfaturi foarte tehnice si foarte la obiect, mi-am luat notite si acum astept factura de 240 lei.
cum stiu ele [cheltuielile cu figuri impuse] sa vina in serie si tocmai atunci cind demult esti la fundu' sacului. sau cum e sacul si peticul sau cum e turcul si pistolul.

desigur, cit au costat toate astea, un fleac, dar numai becurile au facut vreo 300 lei, pe culoare calda. nimeni nu a vrut sa-mi dea nimic gratis!
[unul din becuri s-a facut bucatele in timp ce era manevrat, pur si simplu a facut implozie
altul, nu mergea deloc asa ca m-am prezentat la kaufland cu el in mina, unde mi s-au dat banii si nu alt bec! asa-i procedura, desi eu am tot strigat in gura mare ca vreau bec.]

mi-a luat mai mult de 1 saptamina sa decid corpurile de iluminat, dar deja e istorie, in toata gagauteala aia m-am ales cu ceva, o mica nebunie, pe care daca nu o faceam atunci, nu o mai faceam niciodata!
urmeaza sa va arat.

Monday, November 26, 2012

vraja unei seri

jazz si-a schimbat [nu ora] ziua cu noaptea; ziua doarme dusa, cum o pui asa sade, e moale ca o cirpa si calda. noaptea e caimacamul casei, usi deschise, rafturi rascolite, gunoiul rasturnat, hirtiile mototolite sau ferfenita, litiera plina, mincarea papata, laptele imprastiat.
cu ultimeele puteri linge dimineata ceva mincare la plic si cade ostenita. abia in wend cind sunt acasa imi dau seama de noul ei orar.

seara vine in brate si isi ingroapa boticul in mineca halatului si imi arata cele mai neasteptate pozitii de alintat. eu ii zic, mingiind-o: alintacioasa, mieunicioasa, mincacioasa, muscacioasa, pisacioasa, zgiriecioasa, alergacioasa... ma aleg cu o burtica calda imblanita, cu piciorute cu sosete albe, cu labute desfacute in florile gherealor, cu niste priviri de hotomanca prin deschizatura carora se convinge din cind in cind ca apreciez totul cum se cuvine.
la un moment brusc sare din brate si miauna la usa, la alta usa, pe hall, la usa: incepe distractia, e ora mea de culcare e ora ei de vinatoare.

Tuesday, November 20, 2012

comicariile p[r]ostului

in ziarul de publicitate kaufland de saptamina asta, apar aceste produse cu denumirile aferente.
propun ca urmatoarele sa se numeasca dinamita, TNT, roger... spitfighter. sau pe aproape.



Thursday, November 15, 2012

toamna pe sfirsite

cind renovarea e terminata, se livreaza mitza pe locul dedicat cu scuzele de rigoare.


Wednesday, November 14, 2012

sfaturi pentru renovari [1]

dintr-o logie a dormitorului, daca pleaca din grinda si perete de sustinere, nu se poate face nimic!
peretii cu multe colturi sunt o belea.
asa ca, balconul mic si inestetic a fost taiat cit a permis, apoi zidit prelungind pe verticala astfel incit sa ramina o forma geometrica cu laturi drepte. in speta, un dreptunghi. care a fost inchis cu termopan.
a nu se uita PERVAZURILE, atit pe interior cit si pe exterior care sunt foarte estetice. plus STREASINA.
exista un PRAF DE PIATRA care a dat un aspect nitel rustic finisajului peretilor, pe care a aparut... o maimuta. sa nu-i spuneti lui jazz nimic ea nu o stie.
citeva flori care au scapat din sinistra furtuna din vara, vor ierna in aceasta logie. alaturi de gogosari si castraveti.

rafturi, gresie, plinta, etc NU. au fost, au sfirsit la gunoiul comunal. deocamdata e bine asa.
acest spatiu e patrulat de jazz in rondourile ei obisnuite, cind miauna insistent si tare sa i se deschida usa. e drept ca intr-o jardiniera a supravietuit un smoc de iarba mitzei.



Tuesday, November 13, 2012

intr-o casa...

 cu fundu-n sus, o mitza gaseste de joaca; si daca lucrurile sunt de-a-ndoaselea sunt de fapt altele, neh?


Monday, November 12, 2012

amintiri din exil...

cit a durat renovarea, balconul a fost insula pisoiului nefericit.
intr-un soare generos de septembrie, jazz a adoptat tactica: daca dorm, poate nici nu exista.
numai ca dupa 2 luni, nimic nu avea sa mai fie ca inainte.
 
 

Monday, October 8, 2012

fiecare carte...

...a plins in mina mea cind le-am sters de praf si le-am mutat de colo-colo.
mi-au spus ca le doare.
sunt la a treia generatie.

Tuesday, October 2, 2012

tocmai am arhivat ziua de ieri

o iau pe jazz in brate si ii explic cum facem:
luam un caiet din multii ani din urma, deschid la aceeasi data cu cea de azi si citesc ca sa auda si ea.
uneori mi se face rau, un rau fizic si am un atac de panica.
 de aceea caietele acestea, odata pline le lipesc cu banda adeziva.

Friday, September 28, 2012

sa dregem...

de-a lungul timpului am zis ca o sa scriu: manualul punatorului de termopane, manualul punatorului de centrala de apartament...
acum ar trebui sa pregatesc manualul punatorului de umar la reamenajarea unui apartament de bloc comunist.
reamenajare e un fel de alint, se cheama cum sa faci dintr-un rahat bici si sa si pocneasca.

nu stiu altii cum sunt, dar eu si cind cumpar o priza am frisoane. cum, ce fel, tine la curent de...simpla de forta, colorata, cu sistem de siguranta. si fac un research de o saptamina. de aceea, am decis ca lipsesc manuale cu fel de fel de informatii utile.

orice apartament care se respecta trebuie reamenajat incepind... cu tabloul electric!
chiar asa, tabloul cu vechile patroane cu lita, pe care scrie 6A sau 16A a fost inlocuit cu unul micut cu un geam transparent, cu sigurante automate. fleosc, fleosc. evident sunt si pagube colaterale, soneria cu triluri de pe alaturi a cazut secerata de estetic/design si acum ciriie ceva straniu. noroc de jazz ca sare ca arsa, altfel nu as sti ca a sunat cineva la usa. usa care are si ea de acum o poveste.
in spatele tabloului a ramas un ditamai craterul spre bucuria zidarului, care desi il somez zilnic sa acopere, nu vrea zice ca la urma. si ride.
firele de forta din cupru trase prin tuburi izolatoare au ramas fiindca ele alimenteaza masina de spalat, la 16A si o alta priza in care am avut un geyser [instant] in vremuri de restriste.

sa mai spun cum arata electricianul autorizat care a facut aceasta transformare: s-a schimbat intr-o salopeta, pe mijloc si-a incins un briu cu buzunarase, in fiecare avind fel de fel de chestii importante, si-a pus manusi iar pe frunte avea o lampita ca minerii, caci atunci cind a dat jos panoul am ramas in bezna.
a lucrat doar in interior, nu s-a dus si pe casa scarii sa scoata vreo siguranta, deci banuiesc ca a lucrat sub tensiune.
nici acum nu mi-a scazut admiratia, am ramas uite asa, impresionata.
cine are nevoie de programatori? niciodata cind am inceput sa lucrez nu a ramas audienta cu gura cascata asa cum am ramas eu in fata electricianului.

Monday, September 24, 2012

curajul unui sinucigas

suntem in curatenie, eu si jazz.
patul dublu din dormitor a fost desfacut in 2 bucati si dus in biblioteca.
acum dorm pe unul singur, cu o saltea alunecoasa si tremuratoare ca o piftie, ca un catafalc faraonic.
cearsaful atirna pe laterale, patura curge pe jos, pernutul se duce pe un raft iar eu m-am facut lunga, lata ca nu incap nicicum. vai de somnul meu si nici macar nu pot sa citesc, caci scoasa din environmentul meu, toate sunt la stinga in loc de dreapta si eu nu pot sa ma adaptez.

jazz nu vrea sa negocieze, ea vrea locul ei, in stinga mea, asa ca mie nu-mi ramine spatiu.
cind ma intorc noaptea, aud intii zdupaitul ei, deci doarme pe picioarele mele, iar eu nici nu-mi dau seama.
desi are un pat liber si amenajat, ea nici nu sta macar pe el in tranzit, pindeste cind ma duc in bucatarie, si se aseaza pe locul meu, pe pernutul meu. ea intelege sa-si aleaga locul de dormit in functie de coordonatele mele.

din cauza mobilelor puse pe linga biblioteca, noaptea mai cutreiera pe rafturi dind jos ce apuca dar si ochelarii mei, care-mi cad in cap, fiind pusi la indemina. acum ajunge peste tot.

intre timp si-a schimbat mieunatul, scoate un strigat puternic, enervat si enervant asa ca ma execut rapid.
doar ieri a fost mai bine, dupa ce a hapait un ti^mp de pui, a stat ca un constrictor sa digere vreo 7-8 ore. pe balcon.

Wednesday, September 19, 2012

oradea, o bijuterie