Monday, December 19, 2016

scara lui grivei

1. cu minutele mici, roteste felia de piine unsa cu unt si dulceata de visine, astfel incit maninca doar visinele si linge putin unt, lasind piinea intacta. in operatiunea asta iese si cu nasucul uns; ba cu unt, ba cu dulceata. atunci ma gindesc ca daca ii tai bucatele mici, il pacalesc si baga o imbucatura odata in gura, cu totul. aiurea, e tocmai si mai bine sa manince boaba de visina glasata de sirop si lasa pe farfuriuta bucatelele linse de piine chelite de stratul gustos. robi e hotoman.

2. conurile culese in parc acum vreo luna, uscate bine sub calorifer si deschise, le vopsim cu tempera verde.
robi ma intreaba de vreun milion de ori 'de ce le vopsim' si eu tot de un milion de ori ii spun 'ca sa semene cu un bradut'. daca intirzii putin, raspunde el singur: 'ca sa semene cu un bradut'.
in citeva minute o ia de la capat.
curind ne facem ca porcii - robi spune ca el e 'puicelus' - si trebuie sa ne spalam [desi robi minuieste pensula si nimereste si paharul cu vopsea si conurile], si repetam ce-am inceput, ca avem conuri multe. pe cele mai mici le scapam in paharul cu vopsea si le scoatem, bineinteles cu mina... unele le pictam pe virfuri cu alb - var lavabil. in final le insiram pe pervaz, si nu sunt urite deloc.
partea buna e ca totul se curata foarte usor, iar robi prinde prilejul sa se joace in chiuveta de la baie cu sapunul lichid, sa pocneasca din palme si sa faca peste tot clabuci.

3. din hirtie creponata, facem scara mitzei. mov cu verde, ca asa a ales robi.
apoi ma intreaba daca pe scara asta urca si grivei. ii explic ca pisicile si ciinii sunt dusmani. nu-i vine a crede si nu vrea sa accepte.
cu minutele lipeste capetele, si aduce fisiile de hirtie una peste alta dupa cum spun eu: verde peste alb. sau: alb peste verde, in timp ce eu tin baza scarii lucrate. 
dupa ceva gindire, decide sa facem si 'scara lui grivei': alb cu verde. umbla pe hall cu ghirlanda intr-o mina si cu grivei in cealalta. [grivei e un catel de plastic care misca labutele, urechile si odata avea baterii si facea mai multe]
fara nici o sugestie din partea mea, robi a rezolvat conflictul dupa propria lui regula: egalitate pentru mitze si catei.

nu am termen de comparatie alt copil, dar dupa 2 ore mi se pare ca la 2,9 ani ar putea invata sa citeasca. pai, daca stie culorile, daca dintr-o multime stie sa deosebeasca 4 sau 5, stie sa numere, atunci litere de ce nu ar sti?
asa ca, o iau in serios iar robi nici nu stie ce-l asteapta. se prosteste cu grivei pe hall, tiriindu-l de colo-colo.

Friday, December 16, 2016

sa fiti fericiti!



In Vechiul Testament sunt 10 porunci.
Iisus Hristos a dat crestinilor alte 9 indemnuri, in chip de fericiri.
In fiecare fericire trebuie sa deosebim mai intii invatatura sau indemnul si apoi fericirea sau fagaduinta rasplatirii.

prin «Fericiri» se înţeleg cele nouă căi pe care creştinul trebuie să meargă pentru a ajunge la fericirea veşnică, sau cele nouă virtuţi prin care putem dobândi fericirea

"Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor”
"Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”
"Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul"
"Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura
"Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui
"Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”
"Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”
"Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor”
"Fericiţi veţi fi când vă vor ocarî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi va veseliţi, că plata voastră multă este în
ceruri, ca aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi"

Monday, December 5, 2016

ce mare lucru!?

...si cu programarea asta. sa vedem.



Sunday, November 27, 2016

povesti de iarna [2]

continuare.






Wednesday, November 23, 2016

povesti de iarna [1]

frumoasele lucrari din tricot sunt de vinzare.





Monday, November 21, 2016

un derbedeu la casa alba

1. in autobuzul care ma duce la un hipermarket se urca si se aseaza in spatele meu 2 baietani, mai de liceu, carora li se vede mijlocul gol si adidasii din care se pare ca le lipsesc sosetele - si afara e un strop de ger: amindoi butoneaza telefoanele iar unul este indignat ca in vale, adica locul de unde venim, centrul orasului, are 3G iar in dunarea, cartierul muncitoresc prin care tocmai trecem si unde invata si ei, ei bine, aici are 4G!
eu n-am nici 3 nici 4, si din partea mea telefonul si ceasul sunt 2 inventii inutile. dar ii inteleg si imi vine sa ma intorc si sa le sterg lacrimile.

2. in mijlocul circulatiei aglomerate, 2 mirlani isi striga vorbe grele, coboriti din masini si gata de bataie. printre cei adunati ca la urs, un slabanog peticit, stirb si cam dezbracat: futu-va dracii! futu-va dracii!

3. acu, astept poze cu trump cu picioarele pe masa din biroul oval, sau cu cite o parasuta pe fiecare genunchi, sau... stau cu limba de un cot sa vaz cum o sa conduca el america asa, ca pe o afacere, cind pe plus cind pe faliment. asta pina cind o sa-i inchida careva gura aia mare si apetitul grobian de cearta ca la usa cortului.
eu am inteles asa: americanii s-au saturat de staiful universitatilor de 5 stele si vor scandal, am banuit asta de cind la katrina am vazut imagini cu oameni spargind magazine si furind televizoare si tot pe ce puneau mina. doar si ei este oameni!

4. dupa ce au emis prognoze de iarna naprasnica, ma mir de acest noiembrie placut, cu piete pline ca vara de toate minunatiile: ardei, gogosari, conopida, varza, struguri, kapia, pere, mere, dovleci cit casa - ma rog, cit cotetul; ma prezint la un tirg apicol...
si iarna nu mai vine!

5. jazz nu sta sa-i tai ghearele de la o labuta: asa ca ma supar. ii arat explicit si intelege, dar ma ignora si pleaca pe hall. cind vine la joaca, o refuz si ii apas usor labuta cu pricina: intelege si pleaca iarasi pe hall. trece o zi. seara vine la culcare, dar nu o primesc in pilota, asa ca sta ghem linga si toarce ca un avion gata de decolare. dar ma tin tare, fiindca ii aud ghearele pe mocheta, pe fotoliu. iar halatul de frotir mi l-a facut harcea-parcea. incerc sa-i tai ghearele cind doarme, dar si-a propus sa fie vigilenta, asa ca se trezeste imediat. renunt.
trec 2 zile, razboiul se ascute, jazz imi ocupa scaunul de la masa, asa incit sa nu pot sa o ignor. eu o iau binisor si o pun in culcus si ii blochez accesul pe fotoliu. asa ca, seara la ora de pieptanat blanita se preface ca doarme, iar eu o perii si ii tai ghearele. ce mare lucru, frate? de ce face asta de fiecare data? 


Tuesday, October 18, 2016

de-ale limbii...

partitiv - care exprimă ideea de parte dintr-un întreg sau întregul din care s-a luat o parte.

adica, cum? si una si alta?

Monday, October 17, 2016

prioritate

jazz vineaza perna electrica; a inteles imediat ca e locul ideal sa atipeasca sau poate o dor oasele si pe ea de la atita frig si ploaie. [toate noptile in care a plouat cu bulbuci, a pazit teava pluviala pe care curgea niagara.] daca am plecat, asta e, locul e ocupat imediat si nu se lasa dusa. nu prea intelege cind e calda, asa ca uneori sta pe ea, asteptind caldura degeaba. atunci, eu ii dau drumul, pentru ca e un regal sa vezi ce face jazz pe masura ce se incalzeste: se foieste, gheruie, schimba pozitii, miroase si in final se straduieste sa incapa toata in perimetrul mic.

 
 

Sunday, September 25, 2016

soare de septembrie

ca orice pisica, jazz descopera in toata casa rapid care e locul cel mai cald, cel mai bun, parfumat, linistit. isi ocupa pozitia la soarele cu dinti care abia si-a facut curaj sa iasa printre nori, si desi mie mi se pare frig, cum sa nu fie la 12 grade, ea sta pe balcon si se mai uita din cind in cind pe geam la activitatea de pe alee sau la obraznicaturile de vrabii.

de la o vreme, mai precis 2 ani, de primavara pina toamna tirziu, stau intre blocuri niste ciori mari si agresive, croncanitoare. asta primavara ne-au disperat, eu planuiau sa-mi iau o pusca si sa fac cam ce facea creanga. din cauza lor porumbeii si gugustiucii erau terorizati. acum au aparut din nou si sparg din zbor nucile sau le culeg de pe asfalt tuflite de masini. important e ca, au aparut din nou.
dar, altceva voiam sa zic,
lui jazz ii este frica de ele. am analizat problema sa inteleg de ce si cum; eu am apreciat ca una poate lua cu usurinta in gheare o pisica de talia lui jazz. acum, stind la geam am observat ca doar se uita la ele, nu mai fuge in casa.


Tuesday, September 20, 2016

toamna, deodata...

trecind brusc de la 31 de grade la 14, jazz cade secerata de somn pe unde apuca.
oriunde, un coltisor, unde sa doaaarmaaaa.
si eu unde calc? astept sa se trezeasca mitza, desigur.

 

Monday, September 19, 2016

aniversare 20 de ani

promotia 1996 - speciala info, inca mai exista aceasta varianta in invatamintul liceal romanesc.
povesti de viata extraordinare, cu morala la sfirsit si pasapoarte pe toate continentele.

as putea face comentarii din interiorul sistemului, deprimante.
dar daca ma limitez sa scriu doar ca invatamintul este macinat din interior, se intelege destul, neh?
daca spun ca profesorii nu fac cinste breslei lor, o sa mi se spuna ca nu toti. si eu vin sa spun la fel, ca nu toti am fost comunisti inainte de '89, dar cumva am fost complici prin acceptare si complacere.
si multe alte vorbe de acest fel... amare.
am si pilde: capul ce se pleaca sabia nu-l taie, noi, la poarta orientului si coada occidentului si tot asa.

ia uite, cum de la veselie, am ajuns la zimbet atit de subtire de doamna profesoara, ca sta sa se rupa.

!!!!!!!!! de fapt, am sentimentul ca acesti fosti elevi, azi oameni de 38/39 de ani, copilarindu-se si rizind de fel de fel de amintiri, ne salveaza. ne si invata ceva, dar eu stiu daca...
toti isi amintesc de backtracking, ai as avea o banuiala daca nu as sti ca seria de dupa, imi spuneau vlad_tepes. mda.


Sunday, September 18, 2016

intre geamuri

 



Monday, September 12, 2016

pisica in septembrie

vazind miscari in casa, jazz ocupa pozitii: pina aici! nu atingeti ce-i al meu.


obiceiurile de dormit sunt cu totul altele: ziua doarme cu schimbul pe patura mea sau in casuta ei.
noaptea doarme de-a lungu-mi, cu coada spre mine, rasucindu-si capul pe piciorul meu. astfel e sigura ca nu pot sa misc. si eu stau asa vreo ora dupa care ma dor toate si atunci aud proteste mai slabe, mai tari. jazz zboara pe un covoras, jos, si se linge si se tot linge, iar eu pot sa ma intorc pe alta parte. noaptea, cind ma trezesc, ea e in pat linga mine in aceeasi pozitie, lipita de mine cu spatele, ca sa faca fata inamicilor, luuuungaaaa. face cumva si coada ei ajunge sub mine, iar o labuta din spate pe mine. mi se pare lunga-lata si mare. si nefericit dependenta de mine.

Tuesday, August 30, 2016

HADRIANVS AVGVSTVS

in memoriile lui hadrian, Marguerite Yourcenar mentioneaza ca pe moneda batuta in timpul imperiului sau, era inscris Humanitas, Felicitas, Libertas.
toate trei simultan, nu. si oricit am cautat nici humanitas nu am gasit.
dar,
se poate citi clar pe denarii din timpul domniei lui: Felicitas, Fortuna, Concordia, Clementia, Libertas, Liberal, Providentia, Salus, Pietas, Indulgentia, Iustitia...

http://www.wildwinds.com/coins/ric/hadrian/t.html

oricum, francezii, la revolutie nu au avut prea mult de gindit: liberte, egalite, fraternite.

Sunday, August 28, 2016

risu-plinsu

europa s-a schimbat acum cu totul si e plina de la un perete la altul de europeni. printre altele, se schimbasera si acele graffiti de pe peretii din europa. cind tata era tinar, la vilna, pe fiecare perete din europa scria, 'evrei plecati acasa in palestina'. dupa cincizeci de ani, cind s-a intors in europa, in vizita, toti peretii tipau: 'evrei, carati-va din palestina'.
[amos oz - poveste despre dragoste si intuneric]

Wednesday, August 17, 2016

faza de negare

1. robi rasuceste fraza: daca de ex spui ca e prea mare, el imediat emite, nu e prea mare. ai fost in parc? nu am fost in parc, desi de acolo vine. numai cind spune ca vrea pipi e adevarat.

2. eu nu am jucarii, decit de mitza. asa ca, inventam: ne jucam cu cirligele de rufe, facem un trenulet legindu-le unul in coada celuilalt. trebuie ceva indeminare. citeodata reuseste, alteori muta dintr-o mina in alta si ii ia timp sa le agate. a rasturnat cirligele in mijlocul casei, si in timp ce fac si dreg, aud clar, cristalin: ajuta-ma.
nu mi-a venit sa-mi cred urechilor. cu cite un cirlig in fiecare mina, robi se uita la mine de jos in sus.

3. robi umbla cu un capac de wc abia cumparat, special pentru el, ca sa foloseasca vasul mare de toaleta din baie. abia ajuns umbla cu el in mina prin casa, se duce la olita si spune: seamana. apoi la baie, la vasul de wc si spune iar: seamana.

robi are 2 ani si 4 luni.

Monday, August 15, 2016

sufletul meu, cit o stepa


certophanov, e adevarat, ruseste citea putin. frantuzeste intelegea rau, atit de rau incit intr-o zi un preceptor elvetian intrebindu-l: vous parlez francais, monsieur? raspunse: je ne inteleg - si dupa un rastimp de gindire: pas.
[ivan turgheniev - povestirile unui vinator]

Monday, August 8, 2016

ziua internationala

8 august; de ziua internationala a pisicilor, jazz a facut baie.
cum nu ma lasa sa o si perii acum, ma multumesc cu uscatul. se linge singura.
cind e uda pare mica si neajutorata si are o coada jordie.
daca la noapte merge la vreo petrecere, ca o domnisoara ce se afla, trebuie sa fie parfumata!




Saturday, August 6, 2016

uimitoarea vara

cumpar dintr-o piata abundenta, dovlecei cu floare; cel mai mare are 8cm.
barbatul relativ tinar cu miinile mari si muncite imi explica cum i-a mincat el facuti in italia, iar sotia lui, alaturi nu stie sa spuna nimic. mi s-au parut perfecti din toate punctele mele de vedere.
apoi cumpar rosii; unele mici cherry, care sunt pentru diabetici dar imi plac si mie, sunt foarte bune, altele crete si torpile.
acasa recoltez a doua transa de maghiran. creste ca nebunul.
din cauza caldurilor infernale, balconul meu a ramas doar cu busuiocul rosu si orhideele. orice alta floare cu flori s-a uscat.




Wednesday, August 3, 2016

piersici romanesti


Tuesday, August 2, 2016

inainte de a uita

Regele Mihai si Regina Ana, in 1998, in galati si minastirea buciumeni.





atit de cald

o caldura caliie, prelungita din nemiscarea aerului.




Wednesday, July 27, 2016

traduttore, traditore

in traducerea cantonierului lui petrarca de catre eta boeriu, cum se vede mai jos, lipseste un vers, care se traduce: acolo unde treceam singur prin destinul meu.
iar apoi mai pe la coada, dolce lume nu e dulce nada.
parca e altceva, neh?
  

CVI
Nova angeletta sovra l'ale accorta
scese dal cielo in su la fresca riva
la 'nd io passava sol per mio destino.

 Poi che senza compagna et senza scorta
mi vide, un laccio che di seta ordiva
tese fra l'erba ond' e verde il camino.

Allor fui preso, et non mi spiacque poi,
si dolce lume uscia degli occhi suoi.

106
din ceruri o faptura ingereasca
a pogorit pe-un prospat mal de ape
si umbre ce-mi pazeau singuratatea.

si fara scut ori soti sa ma pazeasca
vazindu-ma, un lat mi-a-intins pe-aproape,
prin iarba ce-mblinzea pustietatea.

lumina ei mi-a fost prea dulce nada
si-mi place sa ma las luminii prada.

Tuesday, July 26, 2016

o vara fara sens

ca si cum ma pregatesc sa trec intr-o alta dimensiune, ma departez de 'injurul' meu.
cu tot cu jazz.
in tot acest timp, ea sufera de caldura, eu de...


Friday, July 22, 2016

vinete

acum e sezonul lor: fara seminte mari, cu miez alb, dulci.
ca anul acesta, nu am vazut niciodata atitea soiuri de vinete, rosii, ardei/gogosari sau dovlecei.
forme, culori, marimi.



Wednesday, July 20, 2016

de sf ilie

eu si robi folosim o expresie a carei prima intrebuintare imi amintesc ca a fost legata de grija pentru minutele lui mici pe care le tinea in balamalele usii si de faptul ca urma urmelor trebuia sa fie scurta si serioasa ca sa plece fara sa inceapa sa plinga: adica dur.
 iti trintesc usa-n nas!

acum, si el imi trinteste usa-n nas, iar cind eu ii zic celebra sintagma se tine cu mina de nasuc. a inteles ca e ceva de rau cu nasul. o ia la propriu.
iar cind plec eu de la ei, si il fac atent sa ia minuta din canatul usii si ii spun ca ma pregatesc sa trintesc usa-n nas, se repede si o tine de nas pe bunica lui!

se intimpla insa si varianta cind incepe sa scinceasca si se pregateste sa urle: asa ca este chemat tatal, care-l ia imediat in brate si fara alte intirzieri zboara cu el, dupa principiul:
- curat-murdar, da' umfla-l!
in urma lui se aude primul tipat si oftatul meu, caci nimic nu e mai sfisietor decit plinsul unui copil.




Thursday, June 30, 2016

iunie, canicular


Tuesday, June 28, 2016

Festival Paris Mezzo - Nemanja Radulovic

aduce cu nigel kennedy. oamenii spectacol.

despre anglia, cu regret...

la inceput au fost grecii. nimic fara ei in cultura; apoi romanii care au facut zidul de nord fortificat, destinind britannia ca limes nordic si au facut sa fie respectata legea. stiu votantii cine a fost hadrian?
in extremitatea continentului fiind, cu acces la ocean, stimulati de concurenta olandeza si spaniola, comorile coloniilor - indiilor, africii sau orientului mijlociu s-au revarsat in insula prin jaf.
in al 2lea ww nu a fost parasita iar empatia populara a fost mai puternica pentru ei decit pentru rusi.
daca vor sa fie singuri, la ce bun tot ce au adunat in british museum? acolo e istoria tuturor celorlalti, mai putin ei.
anglia e acum copilul isteric si descreierat al unei familii care l-a rasfatat, apreciat, alintat, admirat, promovat...
ce ar fi daca de miine:
studentii ar merge la studii in franta, germania, lisabona, madrid, elvetia, am reinvata frumoasa limba franceza pe nedrept uitata, sau spaniola sau germana,
am face legatura spre statele unite prin paris sau amsterdam si nu prin londra
am invita miile de indieni sa vina sa faca cele mai umile munci prin continent, de ex in partea maura a spaniei
si tot asa.
draga anglia, te iert ca nu esti asa cum as fi vrut eu sa fii. 
te iert si te eliberez.
for ever.

Thursday, June 23, 2016

deodata...

prea cald.
jazz face baie, scapa din cada de vreo 4 ori plina de sampon, ma face leoarca, cind ajung la coada nu mai vrea. sa o usuc nici atat. dupa vreo citeva ore, obosita si ea si eu, ea cu blana aproape uscata, eu disperata, ne asezam.
adoarme pe patura in pijamaua mea, in care si-a bagat botul cu totul. ofteaza. alaturi eu fac rebus, dar de fapt sunt numai urechi. din cind in cind o trag de o labuta sa vad daca misca. misca.
apoi se muta pe noptiera in culcusul ei de iarna, abandonat de vreo doua luni.  ma astept sa cada cu totul, dar nu se intimpla.
la ora 10 seara se scoala, ma ignora, maninca si iese pe balcon.
in miezul noptii ma trezesc, jazz e linga mine si se linge. mi-e cald, caci sta lipita de mine, dar nu se lasa impinsa vreo 10 cm intr-o parte. a doua zi, la periat scot ghemotoace mari de blana, si mi se pare ca totul e din nou normal.
jazz isi maninca pliculetul de gourmet, doarme si miauna la toate usile din obicei, fiindca oricum sunt toate deschise larg. pina acum mieuna sa-mi spuna ca sunt inchise, acum miauna sa-mi spuna ca sunt deschise. e o pisi vorbareata.

Friday, June 17, 2016

intimplari din colivia mea

1. vremea nu foarte calda si ploioasa, a crescut florile, a pastrat verdele, a copt potrivit ciresele si visinele. pe balcon ardeiul a facut ardei, busuiocul si cimbrul au inflorit.
am plantat nemtoaice mici colorate.
cum a ajuns caldura la noi, jazz nu misca toata ziua, iar noaptea se joaca: trage, rupe, gheruie. inclusiv pe mine, ca-i o batausa fara pereche.
2. robi nu stie sa-si spuna numele asa ca zice obi, iar despre el vorbeste la persoana a treia. cam asa: cine a facut asta? obi.
nici numele meu nu stie sa-l spuna, ma striga ic.
dar spune foarte clar agud.
aseara dezbracat pina la briu, spala in chiuveta, la care ajunge cocotat pe scaunel. 'obi spala aici'.
si numara pina la sase, ca asa-i carticica de unde a invatat.
pe balcon gateste florile de la un kalanchoe galben - pe care l-a chelit - intr-o craticioara albastra cu capac, la cuptorul cu microunde, care de cind a aparut el a fost exilat pe balcon. stecherul il baga intr-un sertar, in rest stie exact ce trebuie sa faca.
problema vine la urma, cind ceea ce a gatit are pretentia sa fie mincat. si se mira ca nimeni nu maninca, dar nu insista prea tare. e suficient sa te prefaci si sa faci mnea, mnea, ce bun e!
3. jazz doarme din nou pe mina mea stinga, iar inima mea o zdruncina, dar ea nu spune nimic. labuta stinga o intinde pina pe git, si o simt moale si catifelata. cind ma uit la ea, observ ca ma urmareste printre pleoapele abia deschise.
seara cind ma uit la vreo emisiune sau film, atit cit am rabdare, sta cuminte in mijlocul camerei, si se uita pe hall, poate vin inamici pe acolo.
iar eu ii las lumina aprinsa ca sa-i vada pe toti. inamicii.


Tuesday, June 14, 2016

mierea de salcim si padurea buciumenilor


anul acesta in regiunea noastra nu s-a facut miere de salcim, asa incit preturile au crescut brusc si a disparut repede de pe piata. din marginea padurii buciumenilor, cumpar de la nea tudose o miere groasa, buna, scumpa. cum nu reusim sa o turnam in bidoane de 2l - inguste la gura, punem in unul de... 6l, si uite asa ajung eu sa tirii acasa 8 kg de miere. nea tudose e de pe linga vatra dornei - din borca, unde a facut creanga riie, a lucrat in mina de uraniu, are vreo 80 de ani si a tinut un bidon mare, din aluminiu, si plin jumatate cu miere, drept, fara sa dea pe linga. la urma a pupat o sticluta cu snaps - ca, zice el, nevasta i-a ramas acasa.
de fapt, ne dam seama ca ne-am mai intilnit, tot la o pastorala, prin 1998, tot in acelasi loc; iar eu am cumparat tot miere de salcim.



Sunday, June 5, 2016

vanitas


Vanitas is a category of symbolic works of art, especially those associated with the still life paintings of the 16th and 17th centuries in Flanders and the Netherlands. [wikipedia]
o vanitas cuprinde clepsidra, craniu, masti, putreziciuni, melci, muste...
exista o carte aparuta la editura vivaldi cu sprijinul fundatiei gulbenkian/lisabona care chiar asa se numeste - vanitas. numai ca frumoasa istorie legata de muzeul din lisabona, scrisa de almeida faria, poarta un paradox, fiindca muzeul nu contine nici o vanitas. dar gulbenkian si-a dorit foarte mult macar una:

  marea vanitate - Sebastian Stoskopff
calitatea editarii este exceptionala, reproducerile apartin laboratorului muzeului si contine si un triptic de paula rego. si costa 5 lei. adica...
si uite cum regretind conjunctura nefavorabila achizitiei unei vanitas, suntem antrenati intr-o preafrumoasa poveste cu fantome, pictori/picturi, poeti, scriitori, vinzari la gramada ale guvernului sovietic si multe altele plus casele uimitoare care le-au gazduit.
gasesc si o vanitas contemporana, romaneasca:
Merica Râmniceanu, Vanitas